UniCredit Bank consumă energie 100% din surse regenerabile în cele peste 140 de sedii ale sale

De la începutul acestui an, toate sediile UniCredit Bank consumă energie 100% regenerabilă, furnizată de compania Renovatio Trading SRL.Ultimii ani au fost marcați de dezbateri și discuții despre prețurile la energie electrică și despre investițiile noi în surse de energie regenerabilă.

Mihaela Lupu, CEO și Președinte al Directoratului UniCredit Bank: “Din ianuarie 2024 toate sediile noastre consumă doar energie din surse regenerabile. UniCredit Bank reușește astfel să mai facă un pas semnificativ către obiectivul <netzero>. În plus, toată energia regenerabilă consumată este produsă în România. Rămânem preocupați constant de acest demers prin acțiuni concrete și vom continua să susținem tranziția spre o economie durabilă, așa cum ne-o dorim cu toții.”

În paralel, ca parte a angajamentului asumat de a juca un rol central în facilitarea tranziției către o economie mai durabilă, în conformitate cu strategia noastră și planul strategic de implementare a principiilor ESG, UniCredit Bank susține companiile și partenerii săi în demersurile pe care le întreprind pentru creșterea eficienței și obținerea independenței energetice. Concret, banca a accelerat acordarea de finanțări pentru realizarea proiectelor de investiții menite să conducă la eficientizarea consumului de energie electrică, inclusiv prin instalarea de panouri fotovoltaice pentru clienții săi, companii din diverse sectoare de activitate. 

Totodată, UniCredit Bank acordă finanțări pentru proiecte de investiții în capacități noi de producție energie din surse regenerabile solare, proiecte cu un impact pozitiv în tranziția României spre o energie curată. Printre proiectele finalizate cu succes în ultima perioadă se numără și finanțarea în valoare totală de 39,3 milioane de euro acordată Comcris Energy SRL,  o subsidiară a companiei de producție electricitate din surse regenerabile, Enery, cu sediul la Viena. Pachetul de finanțare susține dezvoltarea, construcția și exploatarea centralei fotovoltaice Șărmășag de 51,4 MW DC, situată în județul Sălaj.

Mihaela Lupu a adăugat: “Fundamentele ESG sunt o parte integrantă a modelului nostru de afaceri, iar trecerea către o economie durabilă este o direcție strategică pentru noi. Ne dorim să fim parte din acest proces de tranzitie al clienților, al partenerilor, al comunităților, fiind activi și proactivi în a-i susține în această etapă spre o economie sustenabilă.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *