PwC: O mare parte a consumatorilor globali au adoptat comportamente de economisire

Peste două treimi (69%) dintre consumatorii de la nivel global şi-au redus cheltuielile neesenţiale, iar majoritatea (96%) a adoptat comportamente de economisire, în contextul în care scumpirile au atins niveluri-record peste tot în lume, arată rezultatele sondajului PwC Global Consumer Insights Pulse Survey 2023.

Raportul de specialitate evidenţiază faptul că aproape jumătate (49%) dintre respondenţi au declarat că achiziţionează anumite produse atunci când sunt în ofertă/promoţie, 46% se orientează către comercianţii cu amănuntul care oferă un raport calitate-preţ mai bun, 40% utilizează site-uri de comparaţie pentru a găsi alternative mai ieftine, 34% cumpără în vrac pentru a economisi, iar 32% preferă „mărcile proprii” ale retailerilor pentru a face economii.

Din punct de vedere demografic, Generaţia X este „cea mai îngrijorată” (47%) şi a luat măsuri în ceea ce priveşte cheltuielile neesenţiale, în timp ce Generaţia „Baby Boomers” este îngrijorată „într-o oarecare măsură” (33%) şi ia măsuri, iar Generaţia „Millennials” se declară „îngrijorată”, dar nu îşi schimbă comportamentul.

Potrivit cercetării, în următoarele şase luni, consumatorii intenţionează să-şi reducă valoarea cheltuielilor pentru toate categoriile analizate, cea mai mare scădere fiind prognozată pentru produsele de lux/premium sau produse de designer (53%), călătorii (43%) şi îmbrăcăminte şi încălţăminte (41%). În schimb, alimentele vor scădea cel mai puţin, cu 24%.

Mai mult de jumătate dintre cei chestionaţi (56%) au afirmat că majorarea preţurilor este cea mai frecventă problemă atunci când fac cumpărături în magazinul fizic, dar în aceeaşi măsură sunt îngrijoraţi de lipsa produselor din stoc (42%) şi de disconfortul de a sta la cozi mai lungi (39%).

În ceea ce priveşte cumpărăturile online, rezultatele studiului PwC relevă ca majorarea preţurilor (48%), disponibilitatea produselor (24%) şi termenele de livrare mai lungi decât cele preconizate (24%) reprezintă principalele motive de îngrijorare raportate.

Ca modalitate de achiziţionare a produselor, cumpărăturile în magazinele fizice rămân, în mare parte staţionare, de la an la an, drept cel mai frecvent mijloc de consum (43%), în timp ce utilizarea smartphone-urilor (34%), a PC-urilor (23%) şi a tabletelor (15%) au scăzut marginal.

Dondajul Global Consumer Insights Survey au fost realizat pe un eşantion de 9.180 de consumatori din 25 de state, la nivel mondial.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *