Garanti BBVA Mobile: Creștere cu peste 47% în volum și număr de tranzacții în primul semestru din 2020

Garanti BBVA, una dintre cele mai dinamice bănci de pe piața locală, a înregistrat, în prima jumătate a anului 2020, o creștere cu 47,7% a volumului și cu 47,4% a numărului de tranzacții efectuate de către clienții săi persoane fizice care folosesc aplicația mobilă, în comparație cu aceeași perioadă a anului 2019. Pentru toate canalele digitale – mobile și online, numărul tranzacțiilor persoanelor fizice a crescut cu peste 23,5%, în timp ce volumul acestora a urcat cu 15,2%, comparativ cu aceeași perioadă din 2019.

În aceeași perioadă de referință, clienții de retail ai Garanti BBVA au folosit soluția de mobile banking în special pentru a efectua plăți – 78% din total.

Anca Motcă

”Evoluția canalelor noastre digitale, în primele șase luni ale anului, a fost impresionantă. În aceste momente dificile, când siguranța este primordială, clienții noștri utilizează din ce in ce mai mult aplicația mobilă pentru a efectua plăți, a achita facturi, pentru a realiza schimburi valutare și a trimite bani celor dragi, oriunde se află aceștia. Vom continua să investim în dezvoltarea canalelor noastre digitale – Garanti BBVA Mobile și Garanti BBVA Online, pentru a veni în întâmpinarea celor mai importante nevoi ale clienților. Suntem încrezători că strategia noastră, de a pune clientul pe primul loc, este cea potrivită și vom face toate eforturile pentru a menține nivelul ridicat de încredere al clienților, câștigat în ultimii ani”, a declarat Anca Motcă –  Director General Adjunct, Garanti BBVA România.

În dezvoltarea canalelor digitale, Garanti BBVA România beneficiază de sprijinul și experiența acționarilor săi. Garanti BBVA Turcia (TGB) are peste 8,9 milioane de clienți digitali activi, în timp ce Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) a ajuns la 34 milioane de clienți digitali. Anul trecut, BBVA a fost recunoscută de Forrester Research ca lider mondial în domeniul serviciilor bancare mobile, într-un clasament al aplicațiilor mobile provenind de la 54 de bănci de retail din întreaga lume.

În 2019, Garanti BBVA România a fost declarată Superbrand, pentru al doilea an consecutiv, dintr-o listă de peste 1.500 de mărci analizate de Superbrands România. 

Mai mult, Garanti BBVA a fost premiată de prestigioasa revistă Global Finance pentru „Best Consumer Digital Bank in Romania”, în cadrul evenimentului World Best Consumer Digital Banks din 2019, acesta fiind al 12-lea premiu pe care Garanti BBVA l-a primit în 11 ani din partea aceastei publicații prestigioase.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *